Prima pagină

Date generale

Denumire oficială: Georgia (Sak’art’velo)

Scurt istoric: Republica Georgia şi-a proclamat prima dată independenţa la 26 mai 1918. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind ocupat de Armata Roşie în martie 1921 şi încorporat ca republică unională în URSS un an mai târziu. Georgia şi-a redobândit independenţa la 9 aprilie 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictele declanşate în regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, confruntările armate încheindu-se prin armistiţiile din 1992 şi, respectiv, 1994. Acordurile nu au condus însă şi la reglementarea celor două conflicte, ci la „îngheţarea” acestora.

Urmare alegerilor parlamentare din 3 noiembrie 2003, marcate de numeroase nereguli, au fost declanşate proteste de stradă, cunoscute sub denumirea de „Revoluţia Trandafirului”, care au condus la demisia preşedintelui E. Şevarnadze. Noile alegeri prezidenţiale (ianuarie 2004) şi parlamentare (martie 2004) au fost câştigate de Mihail Saakashvili şi partidul său, Mişcarea Naţională Unită, presedintele Saakashvili fiind reînvestit în funcţie prin scrutinul din 5 ianuarie 2008. Tensiunile acumulate în zonele de conflict au culminat, în august 2008, cu un conflict armat între Georgia şi F. Rusă, finalizat prin Acordul din 12 august 2008. Urmare acestor evoluţii, a fost dislocată în teren o misiune europeană de monitorizare a respectării acordurilor de pace - EUMM Georgia, al cărei mandat este încă în vigoare.

În urma recunoaşterii independenţei regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud de către F. Rusă (27 august 2008), Georgia a decis să se retragă din CSI (organizaţie la care a aderat în 1993). Georgia şi-a fixat ca obiectiv aderarea la NATO, participând la operaţiunile desfăşurate de Alianţă în Afganistan. În prezent cooperarea cu NATO se desfăşoară în cadrul Comisiei NATO-Georgia şi a Programului Naţional Anual (ANP), iar cea cu UE este reglementată prin Acordul de Asociere, parafat la summitul Partenriatului Estic din 27 noiembrie 2013 şi semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014. 

Capitala şi principalele oraşe: Tbilisi (T’bilisi, capitala), Kutaisi, Zugdidi, Batumi, Rustavi.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 69.700 km2 (locul 120 în lume), împărţită în 2 republici autonome - Abhazia şi Adjaria şi 9 regiuni - Guria, Imereti, Kakheti, Kvemo Kartli, Mtskheta-Mtianeti, Racha-Lechkhumi şi Kvemo Svaneti, Samegrelo - Zemo Svaneti, Samtskhe-Javakheti, Shida Kartli; Regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud fac obiectul Legii privind teritoriile ocupate.

Populaţia: 4.600.825 locuitori (estimare iulie 2010), locul 120 în lume; georgieni 83,8%, azeri 6,5%, armeni 5,7%, ruşi 1,5%, alte naţionalităţi 2,5% (conform recensământului din 2002); creştin-ortodocşi 83,9%, islamici 9,9%, biserica armeană 3,9%, romano-catolici 0,8%, alte religii 0,8%, fără religie 0,7% (conform recensământului din 2002).

Limba oficială: Georgiana

Ziua naţională: 26 mai

Forma de guvernământ: republică semi-prezidenţială.

Principalele figuri politice: Preşedinte - dl. Ghiorghi Margvelaşvili; prim-ministru - dl. Irakli Gharibaşvili; preşedintele Parlamentului - dl. David Usupaşvili; ministrul Afacerilor Externe - dra. Maia Panjikidze.

Rezultatul alegerilor legislative din 1 octombrie 2012: Coaliţia "Visul Georgian" (formată din 7 partide politice) 54,97%, Mişcarea Naţional Unită - 40,34%.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 27 octombrie 2013: Giorgi Margvelaşvili (reprezentantul Coaliţiei "Visul Georgian") - 62,12%, David Bakradze (reprezentantul Mişcării Naţional Unite) - 21,72%.

În rezultatul alegerilor locale din 15 iunie 2014 şi 12 iulie 2014 (turul doi), coaliţia „Visul Georgian” aflată la guvernare s-a clasat pe primul loc, acumulând după primul tur al alegerilor locale 721 mii voturi sau 50.84% voturi, respectiv cu 72,47% la Primăria Capitalei (din al doiela tur). În total, au fost aleşi 2083 membri ai consiliilor locale (Sacrebulo), 46 preşedinţi ai administraţiilor locale (Gamgebelis) şi 12 primari (de municipii), din care 8 primari şi 13 preşedinţi ai administraţiilor locale în turul al doilea. Este pentru prima dată când în Georgia au loc alegeri directe pentru o serie de primari şi şefi ai administraţiilor locale, urmare reformei Administraţiei locale adoptate de Parlament la finele anului 2013.

Legături către principalele site-uri oficiale:

 

Actualizări privind vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor, pe fondul menținerii pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic

28.10.2019

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii[1] (OMS) a decis prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgență de…

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

15.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 Stimate alegător, Alegerile prezidențiale din anul…

Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice

09.08.2019

Vă prezentăm mai jos, informații privind rezidența fiscală a persoanelor fizice, destinat informării cetățenilor români care se află, temporar sau permanent, în străinătate. Noul…
  • CPE Logo
  • 10 years in NATO!
  • Romanian Turism